Relieful și vegetația
Geomorfologic, teritoriul comunei Cicârlău aparţine Depresiunii Baia Mare, situându-se în nord-vestul acesteia, în zona de contact cu dealurile vulcanice din nord şi de pe cursul inferior al Someşului (Oficiul judeţean pentru studii pedologice Baia Mare, Memorii pedologice, comuna Cicârlău).
Geologic, actuala regiune făcea parte, până la sfârşitul Pliocenului, dintr-un bazin marin întins, devenit mai târziu lacustru (Mircea Pancă, Probleme geologice în Bazinul Băii Mare, Comitetul geologic, Institutul Geologic, Dări de seamă ale şedinţelor, vol. XLIX, Partea I, Buc., 1961-1962, p. 161).
După harta geologică, relieful Cicârlăului cuprinde eruptivul neogen în zona montană şi panonianul în zona piemontană (Viile Cicârlăului), iar zona joasă aparţine cuaternarului în valea şi lunca Someşului (Gr. Posea, Op. cit., p. 14).
Activitatea magmatică neogenă, care a dat naştere lanţului vulcanic Oaş-Igniş-Gutâi-Ţibleş, s-a desfăşurat în trei faze de erupţie diferite:
I.- Prima fază s-a desfăşurat în Badenian (Tortonian) şi la începutul Sarmatianului;
II.- A doua fază s-a desfăşurat în Sarmatian şi Pliocenul Superior;
III.- A treia fază a avut loc în Pliocenul Superior şi începutul Cuaternarului (Vasile Mutihaci, Unităţile geologice structurale şi distribuirea substanţelor minerale utile din România, editura Didactică şi Pedagogică, Buc., 1982, p. 190).
Sub munţii vulcanici, între Buşag şi Ilba, nordul depresiunii este constituit dintr-un piemont de bolovănişuri şi pietrişuri adezitice (făcând parte din Glacisul Baia Mare-Seini), fragmentat adânc de văi şi de numeroşi torenţi.
Pe argestrele formate la gurile pâraielor Valea Mare, Valea Negruţii şi Valea Cicârlăuţului, în parte pe luncă şi terasele Someşului, este aşezat satul Cicârlău, iar pe argestrul Văii Ilba (Handal) este situat satul Ilba, până în Valea Someşului (Vintilă Mihăilescu, Dealurile şi câmpiile României, editura Ştiinţifică, Buc., 1966, p. 91).
Altitudini medii: Cicârlău, 186 m; Bârgău, 150 m; Ilba, 147 m (apud Harta Băii Mari, 1882-1883).
Zona muntoasă este formată din roci eruptive noi: rolite, dacite şi diferite tipuri de andezite (Tiberiu Morariu, Noua geografie a patriei, Editura Ştiinţifică, Buc., 1964, p. 16).
În interiorul Zonei montane se delimitează câteva bazine depresionare, cum sunt Handalul pe Valea Handalului şi Zona Satului Pustiu pe Valea Mare în Cicârlău (Gr. Posea, Op. cit., p. 25).
Datorită numeroaselor denumiri de poieni şi curături, li se mai spune şi Munţii Pienilor, iar datorită altitudinii mici, în general sub 600 m, li se mai spun şi Muncei (Gr. Posea, Op. cit., p. 25).
Ca urmare a eroziunii, conurile vulcanice au fost distruse în cea mai mare parte, păstrându-se parţial în zona Satului Pustiu din Cicârlău, în locul numit Tăul cu Arini. Aici predomină un relief de nek-uri şi dik-uri şi suprafeţe structurale şi de eroziune (Ion Velcea, Ţara Oaşului. Studii de geografie fizică şi economică, editura Academiei R.P.R., 1964, p. 2).
Alunecările de teren sunt mai frecvente în zona piemontană, datorită substratului geologic alcătuit din marne şi argile, sarmatiene şi pontiene, care sunt înmuiate de apele meteoritice de primăvară în asociere cu apa provenită din topirea lentă a zăpezilor şi care ajung la aceste argile prin stratul permeabil (Ion Velcea, Op. cit., p.34).
În zona montană se găsesc importante minereuri complexe sau polimetale (Pb, Zn, Cu), în asociere cu aurul şi argintul (primul găsindu-se şi liber sau chiar în stare nativă). Până în 1990 s-au extras roci utile din carierele de piatră de la Cicârlău şi Ilba (Academia R.P.R., Monografia geografică a R. P. R., vol. I, Geografia fizică, editura Academiei R.P.R., Buc., 1960, p. 138 sq.).
Dealurile ale căror versanţi coboară în intravilanul Cicârlăului sunt Pticlău (372,1 m.) şi Porodicu (381,2 m.), siuate la est de Valea Negruţii şi zona piemontană din estul Cicârlăului. Între Valea Mare şi Valea Cicârluţului sunt situate dealurile Căliman (372,2 m.) şi Piscuiatu (469,6 m.). De la Valea Cicârlăuţului până la hotarul cu Ilba se întinde dealul Pietriş (414,4 m.). Mai la nord de aceste dealuri şi la est de Valea Mare, se află următoarele înălţimi: dealul Şindilit (583,9 m.), Văgaşu Ghiurbetenilor (450,6 m.), Bolotău, culmea Cariera de piatră, culmea Gruhăt (581,1 m.), Piciorul Valăului, Culmea Scurtă, Culmea Stejar, Culmea Fericar, Plopătul Mic, Culmea Dungaşului, Piciorul Nucuţului, Arşiţa Mare (865 m.).
La vest de Valea Mare, până la hotarul cu Ilba şi Handalu Ilbei, se află următoarele înălţimi: dealul Neted, dealul Spini (565 m.), Pinzerii, Purcăreţ (625 m.), Culmea Bondor şi Vf. Aluniş.
Zona joasă a Cicârlăului cuprinde lunca şi terasele Someşului, care sunt cele mai tinere forme de relief. Lunca Someşului este inundabilă sau parţial inundabilă. Urmează terasa de luncă (3-5 m.) şi terasa I (5-7 m.). La contactul dintre luncă şi terasa de luncă, găsim meandrele părăsite de Someş, cu mlaştini şi soluri agleice turbefiate în mare parte ameliorate prin canale de scurgere (Memorii pedologice, Op. cit.).
Inundaţiile din mai 1970 au acoperit suprafeţe întinse cu un strat de nisip şi pietriş, dar au fost reluate în cultura agricolă.
Din albia râului Someş sunt extrase materiale utile, sortate în modernele balastiere de la Bârgău şi Ilba.
5.- Clima
Lanţul muntos vulcanic din nordul Cicârlăului, situat în calea vânturilor reci de origine polară, creează un climat de adăpost, încadrat în climatul temperat-continental-moderat, fapt care se reflectă şi în existenţa castanului dulce (castanea sativa) (vz. pentru majoritatea datelor: Gr. Posea, Op. cit., p. 42-48, 57, 59-76 şi Memorii pedologice, Op. cit.).
Partea depresionară a Cicârlăului se caracterizează printr-un climat umed, cu ierni blânde şi veri calde peste 18° C şi a iernii celei mai reci sub 3° C. Cantitatea de apă provenită din precipitaţii este mai mare ca şi cea pierdută prin evapo-transpiraţie, înregistrându-se un excedent de 318 mm.
Zona deluroasă are un climat mai rece şi umed, cu ierni aspre şi veri răcoroase. Cinci luni pe an, temperatura medie lunară nu depăşeşte 10° C. Precipitaţiile anuale ajung la 1000 mm, iar temperatura medie anuală nu depăşeşte 8° C.
a)- Temperatura aerului
În zona depresionară temperatura medie anuală este de +9,4° C, iar temperatura medie cea mai scăzută se înregistrează în luna ianuarie - 2,4° C, iar cea mai ridicată temperatură medie lunară este în iulie +19,9° C.
În medie, intervalul fără îngheţ este de 189 de zile dintr-un an. Prima zi cu îngheţ, în medie, este data de 27 octombrie, iar ultima zi cu îngheţ, în medie, este 21 aprilie.
Temperatura maximă absolută este de +39,4° C înregistrată la Seini în 6 august 1952, iar temperatura minimă absolută este de -30° C înregistrată la Baia Mare în anul 1928.
În medie, numărul zilelor cu valori pozitive într-un an este de 274, din care 165 de zile cu valori de peste 10° C.
b)- Vânturile
Vânturile dominante sunt cele care bat din vest. În general, direcţia vânturilor se schimbă foarte des. Caracteristică este raritatea vânturilor foarte puternice: viscole, vijelii, furtuni. De obicei vânturile în rafale dinspre răsărit duc la schimbarea vremii spre ploi.
În anotimpul călduros, zona centrală a Cicârlăului este afectată de briza de munte-vale datorată Văii Mari, care se manifestă odată cu apusul soarelui, aducând aer proaspăt şi rece, până către ora 23,oo.
c)- Precipitaţiile
Precipitaţiile medii anuale ajung la aproape 800 mm. În medie plouă cca. 140 de zile pe an şi ninge 30-35 zile pe an. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii cad în anotimpul cald (aprilie-septembrie) – 61,3% (Anatoliu P. Bodin, Regiunea Minieră Baia Mare, Monografie, f.d., Clima zonei). Media zilelor cu strat de zăpadă este de 70-80. Grosimea stratului de zăpadă poate ajunge la 70-80 cm (foarte rar depăşind aceasta).
Repartiţia precipitaţiilor pe anotimpuri este următoarea: iarna 17%, primăvara 22%, vara 35%, toamna 22%.
Cantitatea maximă lunară de precipitaţii se înregistrează în luna iunie – 116,6 mm, iar cantitatea minimă de 62,7 mm se înregistrează în luna februarie.
Celelalte fenomene atmosferice se manifestă anual, în medie: bruma – 15,5 zile, chiciura – 0,6 zile, poleiul – 8 zile, lapoviţa – 15 zile, ceaţa – 20 de zile.
Caracteristic pentru zona Cicârlăului este raritatea secetelor lungi (de 2-3 luni), excepţie făcând anul 2000.
6.- Reţeaua hidrografică
În Cicârlău reţeaua de ape este relativ densă, cuprinsă între 0,6 şi 0,8 km/kmp.
Reţeaua de ape aparţine bazinului hidrografic al Someşului, care curge la limita de sud a localităţii.
Râul Someş (cursul inferior).
Datorită pantei mici, Someşul are un curs lent, erodează puternic malurile, în părţile lui concave, producând meandrări puternice.
În vremurile de demult, Someşul a divagat foarte mult, lăsând numeroase braţe moarte, meandre părăsite. Prin lucrări de îmbunătăţiri funciare, mlaştinile şi stufărişul de pe aceste braţe au început să dispară.
Albia minoră a Someşului are o lăţime de 80-100 m. Debitul mijlociu este de 110 mc/s. Debite maxime se înregistrează în perioada de topire a zăpezilor, asociate cu ploi puternice. Viituri foarte mari s-au înregistrat în anii 1888, 1932, 1970, 1974. Însă cea mai puternică viitură a fost cea din 13-15 mai 1970, care a atins un debit maxim de 3115 mc/s. La postul hidrometric din Cicârlău, cota de inundaţie este de 4 m. În 1970 s-au înregistrat 8,17 m, cu peste 4,17 m peste cota de inundaţie. În general, debitele maxime, cuprinse între 1300 şi 1400 mc/s, se înregistrează în lunile de primăvară – începutul verii, iar minimele absolute, de 4,87 mc/s, se înregistrează la începutul toamnei.
Temperatura medie a apei Someşului este de 12,8° C, iar maxima a fost înregistrată la Ulmeni de 29,4° C.
Fenomenul de îngheţ durează, în medie, cca. 50 de zile. Turbiditatea medie atinge valori de 864 g/mc.
Afluenţii Someşului sunt două pâraie: Valea Mare şi Tăuaşul, care se varsă în Someş, adunând restul pâraielor (vâlcelelor) din hotarul Cicârlăului.
Valea Mare (Valea Cicârlăului) îşi are obârşia în dealul Salhij, străbate localitatea pe direcţia nord-sud şi se varsă în Someş la limita cu hotarul Ilbei. Are un debit constant, cu excepţia când se produc viituri mari şi revărsări, producând pagube terenurilor agricole de pe terasa de luncă. Inundaţiile provocate de Someş şi Valea Mare afectează o suprafaţă de peste 80 de ha. Cel mai important afluent al Văii Mari este Valea Cicârlăuţului (pe dreapta), iar pe stânga Pârâul Runcului.
Tăuaşul (Valea Nistrului) curge în sud-estul Cicârlăului, trece prin sudul satului Bârgău şi se varsă în Someş. Cel mai important afluent al acestuia de pe teritoriul Cicârlăului este Valea Negruţii, care îşi are obârşia în Groapa Paladii, străbate jumătate Bârgăul şi se varsă în Tăuaş.
Nivelul hidrostatic (apa freatică) variază în funcţie de relief şi microrelief. Pe versanţi, apa freatică se află la adâncimi de 5-7 m, sau chiar peste această adâncime.
Pe terasele Someşului, nivelul freatic mijlociu se găseşte la 3-5 m, iar pe terasa de luncă la 1-3 m. În zonele depresionare de pe terase şi luncă, apa freatică se ridică la 0,5-1 m, sau chiar la suprafaţă, fapt ce duce la înmlăştinarea unor suprafeţe întinse.
În zona deluroasă a Cicârlăului se află numeroase izvoare cu apă potabilă, dar numai izvorul Secătura este captat într-un bazin de capacitate mică, asigurând cu apă potabilă principalele instituţii din Cicârlău şi numeroase gospodării ale populaţiei. Se impune o rezolvare urgentă a acestei probleme, deoarece prin extindere, fără o justificare temeinică, multe gospodării racordate au rămas fără apă.
Pentru asigurarea cu apă a tuturor gospodăriilor este necesar un studiu privind captarea altor izvoare, cum sunt:
l.- Ciorgăul Micenilor, a cărui apă este utilizată de horincia dintre Vii;
2.- Ciorgăul Tulvai, care a asigurat parţial cu apă fosta fermă de iepuri;
3.- Izvoarele de pe stânga Văii Mari;
4.- Izvoarele de pe Cicârlăuţ.
Izvoarele cu apă minerală au fost cunoscute şi folosite de către localnici în mod natural, cum au fost Izvorul Cicârlăuţ, de la Boboaie, 1936 şi Izvorul din Pinzerii (Lomuri), fosta fântână a prim-curatorului Ioan Rusu din Căliman etc.
Apele stătătoare (lacuri, bălţi, mlaştini) au existat mai multe, dar, prin colmatare sau lucrări de canalizare, au dispărut. Se mai păstrează denumiri ca: Tău cu arini, Tău cu pipirigi, Balta satului (în Bârgău), Balta lui Ionuc, Balta de la Bonişoaie, Balta dintre drumuri etc.
Astăzi sunt numeroase lacuri artificiale, heleştee, cum ar fi Lacul de la pompe (Pescărie), iar de dimensiuni mai mici, cel de la Prodan, de la Munteanu, de la Pop, de la Chişu, de la Corodanu etc.
Există şi o cascadă formată datorită lucrărilor din fosta carieră Cicârlăuţ, de pe Valea Oşanului.
7.- Vegetaţia
Teritoriul localităţii Cicârlău se încadrează în zona pădurilor de foioase, care cuprinde: a).- subetajul fagului; b).- subetajul gorunului; c).- vegetaţia de luncă.
a).- Subetajul fagului cuprinde zona cea mai înaltă a Cicârlăului, având limita inferioară la 550 m., putând coborî până la 300 m. (Memoriu pedol., Op. cit.).
Fagul (Fagus silvatica) preferă solurile brune, acide, montane, profunde şi bine drenate. Alături de fag mai întâlnim carpenul, paltinul, plopul, mesteacănul, cireşul sălbatic, frasinul, mărul sălbatic, gorunul la limita inferioară, iar la limita superioară molidul şi bradul.
Dintre arbuşti menţionăm: socul negru, alunul, zmeurul, sângerul etc.
Stratul ierbos al pădurilor de fag cuprinde numeroase specii, care prezintă mari variaţii în funcţie de stratul geologic, stratul de apă freatic şi înclinarea pantelor. În aceste condiţii s-au format asociaţii caracteristice cu vinariţă şi păiuş.
Pajiştile sunt formate din poienile situate prin pădurile de fag sau pe marginea pâraielor mai mari. Fitocenozele acestor pajişti sunt reprezentate prin asociaţii mezofile, cu productivitate mică şi înaltă degradare.
b).- Subetajul gorunului (şi al stejarului) formează păduri distincte, bine dezvoltate, pe Valea Negruţii, în pădurea Şindilit, pe Valea Cicârlăuţului şi chiar pe Valea Mare.
Limita superioară a acestui etaj ajunge la 600 m. sau chiar o depăşeşte.
Alături de gorun (Quercus petraea), mai rar se întâlneşte stejarul (Quercus robur). Împreună cu aceştia se întâlnesc: carpenul, ulmul, jugastrul, mărul pădureţ, mai rar scoruşul, arţarul, paltinul, cireşul păsăresc, teiul cu frunza mare, salcâmul etc.
Dintre arbuşti menţionăm: păducelul, măcieşul, porumbarul, sângerul, alunul, cornul, lemnul râios, lemnul câinesc, socul, murul etc.
Pe versanţii sudici, mai adăpostiţi de curenţii reci, unde este un microclimat mai blând, creşte, izolat sau în pâlcuri, castanul dulce (Castanea sativa). S-au făcut numeroase plantaţii de castan şi de nuc.
Arinul alb şi negru însoţesc principalele pâraie.
Plante ierboase: frag de pădure, guşa porumbelului, trestioară, trifoiul roşu, o serie de graminee ca: obsiga, mărgeluşa, golomatul, iar pe lângă ape: brusturul, brânduşa, feriga etc.
Dintre plantele agăţătoare semnalăm: iedera, curpenul de pădure, viţa sălbatică.
S-au făcut împăduriri cu specii valoroase, cum sunt pinul şi laricea.
Prin păduri cresc ciuperci comestibile, dar şi toxice. Dintre speciile comestibile amintim: bureţii albi usturoi, bureţii creţi, bureţii galbeni, crăiţe, ghebe, hribe etc.
c).- Vegetaţia de luncă şi de terasă (stepa)
Repartiţia asociaţiilor ierboase din lunca şi terasele Someşului este determinată de microrelief şi sol.
Suprafeţele microdepresionare sunt acoperite de o vegetaţie hidrofilă, iar pe alocuri au bine drenate asociaţii de Agrestis cu Fastuca rubra.
Terasele arabile sunt îmburuienate, în primul rând cu pir.
8.- Fauna
Pe teritoriul Cicârlăului se găseşte o bogată faună de pădure, dar mai puţin importantă este fauna de stepă.
În pădurile din zona muntoasă se întâlnesc animale de interes faunistic şi vânătoresc, cum sunt: cerbii, căprioarele, urşii, mistreţii, în număr mai redus întâlnindu-se lupii, pisicile sălbatice, sau vulpea, îndeosebi în apropierea aşezărilor.
Dintre rozătoare amintim: iepurele comun, veveriţa, şoarecii etc.
În pădurile de fag îşi face apariţia jderul comun, viezurele şi, mai rar, râsul.
În special în perioada de toamnă, multe dintre animalele menţionate (cerbii, căprioarele, mistreţii şi urşii) coboară în zonele piemontane şi chiar în luncă pentru a-şi obţine hrana necesară.
Datorită climatului mai blând, există şi broaşte ţestoase care trăiesc în stare naturală.
Avifauna făgetelor cuprinde specii tipice: ciocănitoarea spate-alb, precum şi specii comune etajului gorunului: gaiţa, ciocănitoarea pestriţă mijlocie, sturzul de vâsc, mierla, diferite specii de piţigoi, şorecarul, uliul păsărar. Avifauna răpitoare nocturnă este reprezentată prin: bufniţă sau buha mare, cucuveaua, huhurezul etc.
În subetajul gorunului şi în zăvoaiele din lunca Someşului se mai întâlnesc: turturica, privighetoarea, cucul, gaiţa, coţofana, fazanul, graurul etc. Cel puţin o familie de corbi îşi are cuibul într-un fag din apropierea carierei de piatră.
În Cicârlău nu există nici un cuib de barză (cocostârc). Au apărut pe lângă Someş pescăruşi şi raţe sălbatice.
Fauna ihtiologică este mai bogată în apele Someşului: somnul, mreana etc.
Protecţia mediului lasă de dorit. Foarte multe gunoaie sunt aruncate la liziera pădurii dinspre intravilan.
Sub protecţia Legii nr. 9/1973, în Cicârlău nu se găseşte nici un arbore sau loc, excepţie făcând stejarul multisecular de lângă „Doi porumbei” din Ilba, precum şi cariera în formă de rozetă din faţa gării din Ilba. Însă există locuri şi arbori deosebiţi în Cicârlău care ar putea să intre sub protecţia acestei legi.
Solurile
Sub influenţa unor condiţii naturale de relief, climă, ape şi vegetaţie, pe teritoriul Cicârlăului au evoluat o gamă largă de soluri (Memoriu pedol., Op. cit.), după cum urmează:
a).- Solurile scheletice, puternic şi foarte puternic erodate, ocupă părţile superioare ale versanţilor, cu pante cuprinse între 25-45%, precum şi soluri excesiv erodate semischeletice, pe coamele lipsite de vegetaţie şi pe versanţii puternic înclinaţi.
b).- Solurile brune, brune-gălbui de pădure, moderat podzolite, slab scheletice se găsesc în treimea medie a versanţilor cu pante mici sub 20%.
c).- Solul brun-gălbui de pădure podzolit este caracteristic zonei piemontane.
d).- Solul proluvial brun, moderat amfigleizat şi semischeletic se întâlneşte pe conurile de dejecţie şi glacisurile fragmentare de la contactul cu zona piemontană, pe depozite mai tinere, iar solul brun proluvial de pădure, slab moderat pseudogleizat, izolat scheletic, pe depozitele proluviale mai vechi.
e).- Solul aluvo-coluvial, gleizat, semischeletic se află pe văile secundare din interiorul zonei piemontane, pe un material heterogen de natură sedimentară-eruptivă.
f).- Solul aluvial-brun, mediu humifer, profund evoluat, într-o perioadă mai lungă, se găseşte pe suprafeţele mai ridicate din terasa I.
g).- Solurile aluviale, mediu humifere, carbonat-aluviale, s-au format pe terasa de luncă, mai rar inundată.
h).- Solurile aluviale slab evoluate, formate pe aluviuni recente, unele carbonate, altele gleizate, în funcţie de materialul parental şi de apa freatică, se găsesc în lunca inundabilă.
i).- Solurile gleice, turboase, cu înmlăştinare se găsesc pe vechile meandre părăsite ale Someşului.
În general, pe întreg teritoriul comunei Cicârlău s-au determinat 27 de unităţi de sol, din rândul cărora predomină solurile brune de pădure podzolite.
La nivelul comunei Cicârlău, din suprafaţa de 1825 ha, o suprafaţă de 858 ha sunt soluri cu reacţie acidă, necesitând amendamente calcaroase.
Pe terasa de luncă şi terasa I, o suprafaţă de 478 ha este ocupată de soluri hidromorfe şi autohidromorfe, necesitând lucrări de drenaj. O suprafaţă de 398 ha. este ocupată cu soluri slab până la puternic erodate, iar 325 ha. sunt foarte puternic şi excesiv erodate.
Toponimie
Aşezări umane (existente) (apud Suciu Coriolan, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, op. cit., p.147)
1. - Cicârlău: 1407 O-Sikárlo, 1493 Sykarlo (Csanki, I, 485), 1698 Sikarlo (Csanki, 776), 1828 Nagy Sikarlo, 1851 Nagy-Sikarlo (Fenyes).
Apud Iorgu Iordan, (Toponimia Românească, Editura Academiei R.P.R., 1963):
p. 34. Movilă – „înălţime de pământ”, „movilă pe coasta unui deal sau munte”, „Chicera”, „Citera”.
p. 40. Piscul – „Vârf de munte”, „Ciclău”, „vârful slab rotunjit” = „Chiclăul”, “Pticlăul”
p. 364. Chicera – „deal”, „movilă”, „vârf de deal”.
„ În loc de numele de râuri, Szivmay [Szirmay] a scris numele de localităţi: (apud Dariu Pop – „Mărturii strămoşeşti”, Satu Mare, 1938, p. 106) –
2.- Bârgău: 1407, 1493, Sykarlo (Csanki, I, 485), 1828 S.C. p. 82; 1851 Kis-Sikarlo, Borgo (Nagy I, 364, 368, Fenyes)
Vol. II. p. 295 – Birgăuani < Bârgău (Şomcuta Mare), p. 405 – Bârgăani, Bârgăuani < Bârgău). (Borgo = loc de trecere de pe un domeniu pe altul, loc de vamă, menţionat pe o veche hartă a Sătmarului).
3. - Ilba: 1490 – Iloba, Yloba, 1493 Illubabanya (Csanky), S.C. p. 306 (I 426), 1555 – Ilowa (Wenczel 229), 1828 Ilboba (Nagy I 366), 1851 – Iloba (Fenyes).
În Iorgu Iordan (p. 79): Luta, Huma = „pământ argilos”, Ilova, Ilva, foarte probabil şi Ilba. (Suciu C., op. cit., p. 281)
4.- Handalul Ilbei: 1909 – Handal, Ilbabanya (Moldovan Togan).
Aşezări umane dispărute (Suciu C., op. cit., vol. 2, p. 371): Mogoslyget, 1231, locus Mogoslyget (Doc. Rom. C. a I 252), 1378 Mogoslyget, 1379 possessionie, 1493 Maghaslygheth (Csanki I 480), 1828 Mogosligeth (Nagy I 366), între Cicârlău şi Tăuţii Măgherăuş.
1.- Thamasfolwce (1493; Doc. 30332) este amintit alături de Cicârlău şi aparţinând de cetatea Seini (Csanki, I , 486).
2. - Szegfalva, Zegfalwa, (1493: Doc. 30332) a aparţinut de cetatea Seini (Csanki, I, p. 485).
Maksai F. arată că Tamasfalva aparţinea pe vremuri familiei Moris, fiind aşezat pe partea versantului sudic al munţilor Oaşului împreună cu alte localităţi (1493, Doc. 30332) şi că a dispărut de timpuriu (p. 218). Tamasfalwa şi Szegfalva, amintite împreună, sunt menţionate ca având populaţie de origine necunoscută (sic) (p. 87).
În Iorgu Iordan, p. 175, Tămaşi, Tămaş, Toma p. 182, Tamasfalwa = Tamaşfalău. În prezent se numeşte Sălişte = fostă aşezare omenească.
Denumiri de locuri la 1858 în Cicârlău (Registru de naştere după Reg. Stării Civile)
La Piscuiatul (pe Valea Mare); Sub Pietriş; În Covata Curţii; În Viile Cicârlăului; În Pădure; Pe Valea cea Mare; Sub Deal; Pe Valea Negruţii; Strada Bisericii (Căliman); Str. Mare; Strada Mărteasca; Str. Mică; Curătura Babei; Ulicioara Dealului; Str. Vii; Str. Pălăguţei; Sub Coastă; Str. Cerei (la hotarul Ilbei); Str. Satului; Pe Săcătură; În Viile Hotarului; Str. Cucei ; În Valea Piscuiatului; Str. Tiarei; În Valea Cicârlăuţului; În Viile Bârgăului; Str. Secătura; Str. Viilor; Pe Piscuiatu; În Viile Cicârlăuţului; În Pădure la Iertăşuni; Pe Piscuiatu; Str. Pădurei; Str. Bisericii (în 1859); În Curătura Boltei (1859).
Tarlale: Cicârlău
Pipirig = teren ierbos (umed) cu pipirig = plantă erbacee monocotiledonată cu tulpină flexibilă
Pietrarul Mic şi Mare = loc cu pietriş (balast), piatră
Zăpodie = platou (teren mai înalt pe o colină sau munte)
Ostru = insulă fluviatilă, formată prin acumulare în albia minoră
Fizeş = salcie, răchită
Balastieră Veche = loc de exploatare a balastului
Prunduţiu Mic şi Mare = loc cu nisip (nisipos) = prund
În Colac = loc unde se seamănă grâu, Colac = pâine rotundă, Groapa Colacului, Dâmbu’ Colacului
Lazuri = teren defrişat = laz = curătură
Pe Mol = teren nămolos
Mijlocar = platou mai înalt, înconjurat de teren jos, inundabil
Sălişte = fostă aşezare omenească
Prunii Borşii = nume personal – Borşe
Între Drumuri = zona dintre calea ferată şi şosea
Sub Deal = teren de lângă deal
Balta lui Ionuc = nume propriu
Ştol = nume propriu
Canton, între drumuri = teren de lângă cantonul C.F.R.
Lunca, Lunca „Între drumuri” = teren jos, umed, cu ierburi
Toag, Între drumuri, Toagul Neamţului.
Toponimie veche:
Poieni, Curături, Iertaşi, Secătura; Firizanului (cu nuci); Prunii Mistrenilor; Cerbului; Jghiabul Larg; Popii; Cardoş; Vămanului; Curătura lui Boniş; Lichii, Poiana Măgurii; Ograda lui Dănilă; Valauăle Popii; Fundătura; Nucuţului; Neamţu; Salhij; Cerdeş; Buza Pietrii; Dealul Neted; Satul Pustiu; Olarului; Curătura Ghiurcii.
Nume de ape (hidronime) Cicârlău
Ape curgătoare: Someş (râu)
Valea Nistrului = Tăuaş – Valea Rea.
Valea Negruţii – pârâu, cu afluenţii: Vâlceaua, a Pleşilor, Secerii; Bărbânocului, Gheorghiţei, Văgaşul Popii, Ghiuretenilor.
Valea Mare – pârâul Cicârlăului cu afluenţii: Vâlceaua, Ursului, Runcului, Răchitei, Fericar, Lamuri, Lupişte, Baba Griga, Şteampului; Lopătului, Ghiroldi, Jompi, Chicherii, Ouţului, Văcărişte, Salhij, Satul Pustiu şi Valea Pinzerii.
Valea Cicârlăuţului cu afluentul Oşanului.
Vâlceaua Tălharilor, Pietriş, Dezurişti, Vâlceaua lui Mandi, Ghiurului.
Nume de Înălţimi. Dealuri
Dealul Citerii = deal conic, movilă, sinonim cu chicheră, Ticheră, Chicheră.
Dealul Ilencii = teren aparţinător proprietarei Ileanca
Dealul Pietriş = sinonim cu grohotiş
Dealul Căliman = de la nume de persoană
Dealul Piscuiatu = de la „Pisc” = vîrf de deal
Dealul Secătura = loc fără pădure, curătură
Dealul Pleşilor = de la „Pleş”, fără pădure, curătură
Dealul Pticlău = Bicleu = vârf slab rotunjit al unui deal (Bik=fag)
Dealul Porodicii = de forma rotundă, a unui porodic (roşie)
Dealul Ursoi = feminin Ursoaia (mare), Ursoi = sinonim „deal expus spre nord, umbros”
Dealul Bolotău
Dealul Ghiurbeteni = de la satul Ghiurbeti(denumire veche) = Româneşti, (jud.Satu Mare)
Dealul Şindilit = de la şindrilă, cu care se acopereau casele
Dealul Plopat = Plopiş = colectivul de la „Plop”
Dealul Arşita Mare = loc ars de foc, de soare = runc = curătură
Dealul Spini = cu spini, cu ţepi
Dealul Purcăreţ = diminutivul de la purcar = care îngrijeşte porci
Dealul Salhij = fir de apă care coboară, izvorul Salhij, cu Vf. Văgaş – 874 m
Dealul Cuculeţ = deal conic, movilă
Dealul Cioucaş = de la ceucă
Dealul Runcului = loc fără pădure „runc” = curătură
Dealul Lupişte = loc cu capcane pentru lupi
Dealul Jgheabul Larg = drum îngust în pădure
Dealul Ouţ = deal în formă de ou
Vârfuri: Vf.: Pietriş (414,4 m); Piscuiatu (474 m); Pticlău (372 m); Şindileti (583,9 m); Purcăreţ; Aluniş.
Culmi: Culmea Piscuiatu; Măgurici (sinonim „Movilă”); „Cariere de Piatră”; Culmea lui Cordoş (nume pers.); Scurtă (însuşirea terenului, scurt); Fericar (teren cu ferică); Dungosului; Bondor; Firizanului (n. pers.).
Picioare „Picior” (desprinde din deal un picior, diminutiv): Piciorul: lui Ştefănuc (n. pers.); Caprei; Valăului (valău = jgheab, pentru apă la animale); Runcului; Nucuţului (diminutivul de la nuc); Morii (de la moară de apă şi de vânt); Lung; „Înalta Tensiune”(linia de înaltă tensiune); Bărbânocului (de la planta numită bărbânoc); Grajdului (de la grajdul vitelor); Gheorghiţă (diminutivul de la Gheorghe); Neamţului (n. pers.); Ghiroldi ( de la mina „Ghiroldi”).
Poieni (Poiană = loc înalt, fără pădure, curătură): Poiana Prunii Mnistrenii (n.pers.), Nistrenilor (de la Nistru), Jgheabul Larg (jgheab = drum îngust şi adânc între două dealuri), Secătura, Firizanului (cu nuci); Poiana lui Robaş (cu nuci); Poiana lui Cardoş; Valauăle Popii.
Măguri: Nucuţului; Neamţului; Salhij; Buza Pietrii (buză = marginea superioară a coastei); Săcătura Negrii; Dealul Neted; Olarului; Satul Pustiu (vechea vatră a satului Cicârlău); Purcăreţ; Poiana cu Brazi; Pietriş; Poiana cu Nuci.
Nume de curături: Curătura Cerbului; Valauăle Popii; a lui Cardoş; a Ghiurchii; a lui Boniş.
Nume de iertaşuri: Iertaşul Licuţii (Licuţă) = diminutiv de la Lică, Vasilică; Vămanului (n.pers.); Iertaşul lui Simon; Buhii (n.pers.); a lui Iacob; a Rimului; a lui Hordău; Iertaşele Cimitirul Vitelor – pe Valea Mare.
Ilba
Toagul Bodiului; Prunduţu Ilbei; Lighet (către Deal şi către Someş); Tabla Caroli; Tabla Curatorului; Oveştină, Între Drumuri.
Toponime mai vechi:
Toagul Rusului; Prundul Bodiului; Plopişte; Pe Dâmb; Pe Lăpăstău; Prundul Cailor; Grinzi; Dulcoşa; Iertaj; Râturi; Din jos; Lazuri Întraştiroaiei; Lazuri; Între Someş; Între Drumuri; Pietrar; Din Sus; Sighileti, Sub Deal; Foazec; Prunduţ; Pe Baltă; Sub Lăzuţ; Toag Săbişa; Purcăreţ; La Someş; Caşcău: Branişte; Pă Groapă; Văgaş, Oveştină; Teglărie; Coada; Via Brazi; La Vale; Poieni; La Meri; Pe Deal; Dealul Mişcolţi; Pe Tău; La Ogradă; Tabla; Sterzi; Peste Someş; Mijlocaşi; Faţa lui Ferei; Lăzuţ; Bartolomeu; Valea Merilor; Vie Rea; Gura Văii; Lângă Gară; Şura lui Câmpian; Crâncău; Ciucălă.
Bârgău
Arinaş; După Arinaş; Luncă, Pe Luncă; La Râturi; Între drumuri; Creangă; Iertaş; După moară; Canton; Ostru; După Baltă; Ştol; Omoteni (nume de familie); Prund; Pe Mol; Aciua (numele satului vecin de peste Someş);Tog; Oslaş.
Nume de ape – Ilba
Valea Ilbei cu afluenţii: Valea Văcăriştei, Valea Porcului, cu afluenţii: Valea Lupului, Valea Puieţilor, Valea Cioncaşului; Valea Handalului cu afluenţii: Valea Mărului, Valea Podeţului, Valea Căpitanului, Valea Firizanului, Valea Ardeleanului, Valea Mestecănişului; Valea Colbului cu afluenţii: Valea Dobaşului, Valea Vulpii, Valea Ciocanului; Valea Alunetului, Valea Falca, Valea Bradului, Valea Horcăneasa.