Relieful și vegetația

Geomorfologic, teritoriul  comunei  Cicârlău  aparţine  Depresiunii  Baia  Mare, situându-se  în  nord-vestul  acesteia, în  zona  de  contact  cu  dealurile  vulcanice  din  nord  şi  de  pe  cursul  inferior  al  Someşului  (Oficiul  judeţean  pentru  studii  pedologice  Baia  Mare, Memorii  pedologice, comuna  Cicârlău).

Geologic, actuala  regiune  făcea  parte, până  la  sfârşitul  Pliocenului, dintr-un  bazin  marin  întins, devenit  mai  târziu  lacustru (Mircea  Pancă, Probleme  geologice  în  Bazinul  Băii  Mare, Comitetul  geologic, Institutul  Geologic, Dări  de  seamă  ale  şedinţelor, vol. XLIX, Partea  I, Buc., 1961-1962, p. 161).

După  harta  geologică, relieful  Cicârlăului  cuprinde  eruptivul  neogen  în  zona  montană  şi  panonianul  în  zona  piemontană (Viile  Cicârlăului), iar  zona  joasă  aparţine  cuaternarului  în  valea  şi  lunca  Someşului  (Gr. Posea, Op. cit., p. 14).

Activitatea  magmatică  neogenă, care  a  dat  naştere  lanţului  vulcanic  Oaş-Igniş-Gutâi-Ţibleş, s-a  desfăşurat  în  trei  faze  de  erupţie  diferite: 

I.- Prima  fază  s-a  desfăşurat  în  Badenian (Tortonian)  şi  la  începutul  Sarmatianului; 

II.- A  doua  fază  s-a  desfăşurat  în  Sarmatian  şi  Pliocenul  Superior; 

III.- A  treia  fază  a  avut  loc  în  Pliocenul  Superior  şi  începutul  Cuaternarului (Vasile  Mutihaci, Unităţile  geologice  structurale  şi  distribuirea  substanţelor  minerale  utile  din  România, editura  Didactică  şi  Pedagogică, Buc., 1982, p. 190).

Sub  munţii  vulcanici, între  Buşag  şi  Ilba, nordul  depresiunii  este  constituit  dintr-un  piemont  de  bolovănişuri  şi  pietrişuri  adezitice (făcând  parte  din  Glacisul  Baia  Mare-Seini), fragmentat  adânc  de  văi  şi  de  numeroşi  torenţi.

Pe  argestrele  formate  la  gurile  pâraielor  Valea  Mare, Valea  Negruţii  şi  Valea  Cicârlăuţului, în  parte  pe  luncă  şi  terasele  Someşului, este  aşezat  satul  Cicârlău, iar  pe  argestrul  Văii  Ilba (Handal)  este  situat  satul  Ilba, până  în  Valea  Someşului  (Vintilă  Mihăilescu, Dealurile  şi  câmpiile  României, editura  Ştiinţifică, Buc., 1966, p. 91).

Altitudini  medii: Cicârlău, 186  m; Bârgău, 150  m; Ilba, 147  m  (apud  Harta  Băii  Mari, 1882-1883).

Zona  muntoasă  este  formată  din  roci  eruptive  noi: rolite, dacite  şi  diferite  tipuri  de  andezite  (Tiberiu  Morariu, Noua  geografie  a  patriei, Editura  Ştiinţifică, Buc., 1964, p. 16).

În  interiorul  Zonei  montane  se  delimitează  câteva  bazine  depresionare, cum  sunt  Handalul  pe  Valea  Handalului  şi  Zona  Satului  Pustiu  pe  Valea  Mare  în  Cicârlău  (Gr. Posea, Op. cit., p. 25).

Datorită  numeroaselor  denumiri  de  poieni  şi  curături, li  se  mai  spune  şi  Munţii  Pienilor, iar  datorită  altitudinii  mici, în  general  sub  600  m, li  se  mai  spun  şi  Muncei (Gr. Posea, Op. cit., p. 25).

Ca  urmare  a  eroziunii, conurile  vulcanice  au  fost  distruse  în  cea  mai  mare  parte, păstrându-se  parţial  în  zona  Satului  Pustiu  din  Cicârlău, în  locul  numit  Tăul  cu  Arini. Aici  predomină  un  relief  de  nek-uri  şi  dik-uri  şi  suprafeţe  structurale  şi  de  eroziune  (Ion  Velcea, Ţara  Oaşului. Studii  de  geografie  fizică  şi  economică, editura  Academiei  R.P.R., 1964, p. 2).

Alunecările  de  teren  sunt  mai  frecvente  în  zona  piemontană, datorită  substratului  geologic  alcătuit  din  marne  şi  argile, sarmatiene  şi  pontiene, care  sunt  înmuiate  de  apele  meteoritice  de  primăvară  în  asociere  cu  apa  provenită  din  topirea  lentă  a  zăpezilor  şi  care  ajung  la  aceste  argile  prin  stratul  permeabil  (Ion  Velcea, Op. cit., p.34).

În  zona  montană  se  găsesc  importante  minereuri  complexe  sau  polimetale (Pb, Zn, Cu), în  asociere  cu  aurul  şi  argintul (primul  găsindu-se  şi  liber  sau  chiar  în  stare  nativă). Până  în  1990  s-au  extras  roci  utile  din  carierele  de  piatră  de  la  Cicârlău  şi  Ilba  (Academia  R.P.R., Monografia  geografică  a  R. P. R., vol. I, Geografia  fizică, editura  Academiei  R.P.R., Buc., 1960, p. 138  sq.). 

Dealurile  ale  căror  versanţi  coboară  în  intravilanul  Cicârlăului  sunt  Pticlău (372,1  m.)  şi  Porodicu (381,2  m.), siuate  la  est  de  Valea  Negruţii  şi  zona  piemontană  din  estul  Cicârlăului. Între  Valea  Mare  şi  Valea  Cicârluţului  sunt  situate  dealurile  Căliman (372,2  m.)  şi  Piscuiatu (469,6  m.). De  la  Valea  Cicârlăuţului  până  la  hotarul  cu  Ilba  se  întinde  dealul  Pietriş (414,4  m.). Mai  la  nord  de aceste  dealuri  şi  la  est  de  Valea  Mare, se  află  următoarele  înălţimi: dealul  Şindilit (583,9  m.), Văgaşu  Ghiurbetenilor (450,6  m.), Bolotău, culmea  Cariera  de  piatră, culmea  Gruhăt (581,1  m.), Piciorul  Valăului, Culmea  Scurtă, Culmea  Stejar, Culmea  Fericar, Plopătul  Mic, Culmea  Dungaşului, Piciorul  Nucuţului, Arşiţa  Mare (865  m.).

La  vest  de  Valea  Mare, până  la  hotarul  cu  Ilba  şi  Handalu  Ilbei, se  află  următoarele  înălţimi: dealul  Neted, dealul  Spini (565  m.), Pinzerii, Purcăreţ (625  m.), Culmea  Bondor  şi  Vf. Aluniş.

Zona  joasă  a  Cicârlăului  cuprinde  lunca  şi  terasele  Someşului, care  sunt  cele  mai  tinere  forme  de  relief. Lunca  Someşului  este  inundabilă  sau  parţial  inundabilă. Urmează  terasa  de  luncă (3-5  m.)  şi  terasa  I (5-7  m.). La  contactul  dintre  luncă  şi  terasa  de  luncă, găsim  meandrele  părăsite  de  Someş, cu  mlaştini  şi  soluri  agleice  turbefiate  în  mare  parte  ameliorate  prin  canale  de  scurgere (Memorii  pedologice, Op. cit.). 

Inundaţiile  din  mai  1970  au  acoperit  suprafeţe  întinse  cu  un  strat  de  nisip  şi  pietriş, dar  au  fost  reluate  în  cultura  agricolă.

Din  albia  râului  Someş  sunt  extrase  materiale  utile, sortate  în  modernele  balastiere  de  la  Bârgău  şi  Ilba.

5.- Clima

Lanţul  muntos  vulcanic  din  nordul  Cicârlăului, situat  în  calea  vânturilor  reci  de  origine  polară, creează  un  climat  de  adăpost, încadrat  în  climatul  temperat-continental-moderat, fapt  care  se  reflectă  şi  în  existenţa  castanului  dulce (castanea  sativa)  (vz. pentru  majoritatea  datelor: Gr. Posea, Op. cit., p. 42-48, 57, 59-76  şi  Memorii  pedologice, Op. cit.). 

Partea  depresionară  a  Cicârlăului  se  caracterizează  printr-un  climat  umed, cu  ierni  blânde  şi  veri  calde  peste  18° C  şi  a  iernii  celei  mai  reci  sub  3° C. Cantitatea  de  apă  provenită  din  precipitaţii  este  mai  mare  ca  şi  cea  pierdută  prin  evapo-transpiraţie, înregistrându-se  un  excedent  de  318  mm.

Zona  deluroasă  are  un  climat  mai  rece  şi  umed, cu  ierni  aspre  şi  veri  răcoroase. Cinci  luni  pe  an, temperatura  medie  lunară  nu  depăşeşte  10° C. Precipitaţiile  anuale  ajung  la  1000  mm, iar  temperatura  medie  anuală  nu  depăşeşte  8° C. 

a)- Temperatura  aerului

În  zona  depresionară  temperatura  medie  anuală  este  de  +9,4° C, iar  temperatura  medie  cea  mai  scăzută  se  înregistrează  în  luna  ianuarie   - 2,4° C, iar  cea  mai  ridicată  temperatură  medie  lunară  este  în  iulie +19,9° C.

În  medie, intervalul  fără  îngheţ  este  de  189  de  zile  dintr-un  an. Prima  zi  cu  îngheţ, în  medie, este  data  de  27  octombrie, iar  ultima  zi  cu  îngheţ, în  medie, este  21  aprilie.

Temperatura  maximă  absolută  este  de +39,4° C  înregistrată  la  Seini  în  6  august  1952, iar  temperatura  minimă  absolută  este  de -30° C  înregistrată  la  Baia  Mare  în  anul  1928.

În  medie, numărul  zilelor  cu  valori  pozitive  într-un  an  este  de  274, din  care  165  de  zile  cu  valori  de  peste  10° C.

b)- Vânturile

Vânturile  dominante  sunt  cele  care  bat  din  vest. În  general, direcţia  vânturilor  se  schimbă  foarte  des. Caracteristică  este  raritatea  vânturilor  foarte  puternice: viscole, vijelii, furtuni. De  obicei  vânturile  în  rafale  dinspre  răsărit  duc  la  schimbarea  vremii  spre  ploi.

În  anotimpul  călduros, zona  centrală  a  Cicârlăului  este  afectată  de  briza  de  munte-vale  datorată  Văii  Mari, care  se  manifestă  odată  cu  apusul  soarelui, aducând  aer  proaspăt  şi  rece, până  către  ora  23,oo.

c)- Precipitaţiile

Precipitaţiile  medii  anuale  ajung  la  aproape  800  mm. În  medie  plouă  cca. 140  de  zile  pe  an  şi  ninge  30-35  zile  pe  an. Cele  mai  mari  cantităţi  de  precipitaţii  cad  în  anotimpul  cald (aprilie-septembrie) – 61,3% (Anatoliu  P. Bodin, Regiunea  Minieră  Baia  Mare, Monografie, f.d., Clima  zonei). Media  zilelor  cu  strat  de  zăpadă  este  de  70-80. Grosimea  stratului  de  zăpadă  poate  ajunge  la  70-80  cm (foarte  rar  depăşind  aceasta).

Repartiţia  precipitaţiilor  pe  anotimpuri  este  următoarea: iarna  17%, primăvara  22%, vara  35%, toamna  22%.

Cantitatea  maximă  lunară  de  precipitaţii  se  înregistrează  în  luna  iunie – 116,6  mm, iar  cantitatea  minimă  de  62,7  mm  se  înregistrează  în  luna  februarie.

Celelalte  fenomene  atmosferice  se  manifestă  anual, în  medie: bruma – 15,5  zile, chiciura – 0,6  zile, poleiul – 8  zile, lapoviţa – 15  zile, ceaţa – 20  de  zile.

Caracteristic  pentru  zona  Cicârlăului  este  raritatea  secetelor  lungi (de  2-3  luni), excepţie  făcând  anul  2000.

6.- Reţeaua  hidrografică

În  Cicârlău  reţeaua  de  ape  este  relativ  densă, cuprinsă  între  0,6  şi  0,8  km/kmp.

Reţeaua  de  ape  aparţine  bazinului  hidrografic  al  Someşului, care  curge  la  limita  de  sud  a  localităţii.

Râul  Someş (cursul  inferior). 

Datorită  pantei  mici, Someşul  are  un  curs  lent, erodează  puternic  malurile, în  părţile  lui  concave, producând  meandrări  puternice.

În  vremurile  de  demult, Someşul  a  divagat  foarte mult, lăsând  numeroase  braţe  moarte, meandre  părăsite. Prin  lucrări  de  îmbunătăţiri  funciare, mlaştinile  şi  stufărişul  de  pe  aceste  braţe  au  început  să  dispară.

Albia  minoră  a  Someşului  are  o  lăţime  de  80-100  m. Debitul  mijlociu  este  de  110  mc/s. Debite  maxime  se  înregistrează  în  perioada  de  topire  a  zăpezilor, asociate  cu  ploi  puternice. Viituri  foarte  mari  s-au  înregistrat  în  anii  1888, 1932, 1970, 1974. Însă  cea  mai  puternică  viitură  a  fost  cea  din  13-15  mai  1970, care  a  atins  un  debit  maxim  de  3115  mc/s. La  postul  hidrometric  din  Cicârlău, cota  de  inundaţie  este  de     4 m. În  1970  s-au înregistrat  8,17  m, cu  peste  4,17  m  peste  cota  de  inundaţie. În  general, debitele  maxime, cuprinse  între 1300  şi  1400 mc/s, se  înregistrează  în  lunile  de  primăvară – începutul  verii, iar  minimele  absolute, de  4,87  mc/s, se  înregistrează  la  începutul  toamnei.

Temperatura  medie  a  apei  Someşului  este  de  12,8° C, iar  maxima  a  fost  înregistrată  la  Ulmeni  de  29,4° C.

Fenomenul  de  îngheţ  durează, în  medie, cca. 50  de  zile. Turbiditatea  medie  atinge  valori  de  864  g/mc.

      Afluenţii  Someşului  sunt  două  pâraie: Valea  Mare  şi  Tăuaşul, care  se  varsă  în  Someş, adunând  restul  pâraielor (vâlcelelor)  din  hotarul  Cicârlăului.

Valea  Mare (Valea  Cicârlăului)  îşi  are  obârşia  în  dealul  Salhij, străbate  localitatea  pe  direcţia  nord-sud  şi  se  varsă  în  Someş  la  limita  cu  hotarul  Ilbei. Are  un  debit  constant, cu  excepţia  când  se  produc  viituri  mari  şi  revărsări, producând  pagube  terenurilor  agricole  de  pe  terasa  de  luncă. Inundaţiile  provocate  de  Someş  şi  Valea  Mare  afectează  o  suprafaţă  de  peste  80  de  ha. Cel  mai  important  afluent  al  Văii  Mari  este  Valea  Cicârlăuţului (pe  dreapta), iar  pe  stânga  Pârâul  Runcului.

Tăuaşul (Valea  Nistrului)  curge  în  sud-estul  Cicârlăului, trece  prin  sudul  satului  Bârgău  şi  se  varsă  în  Someş. Cel  mai  important  afluent  al  acestuia  de  pe  teritoriul  Cicârlăului  este  Valea  Negruţii, care  îşi  are  obârşia  în  Groapa  Paladii, străbate  jumătate  Bârgăul  şi  se  varsă  în  Tăuaş.

      Nivelul  hidrostatic (apa  freatică)  variază  în  funcţie  de  relief  şi  microrelief. Pe  versanţi, apa  freatică  se  află  la  adâncimi  de  5-7  m, sau  chiar  peste  această  adâncime.

Pe  terasele  Someşului, nivelul  freatic  mijlociu  se  găseşte  la  3-5  m, iar  pe  terasa  de  luncă  la  1-3  m. În  zonele  depresionare  de  pe  terase  şi  luncă, apa  freatică  se  ridică  la  0,5-1  m, sau  chiar  la  suprafaţă, fapt  ce  duce  la  înmlăştinarea  unor  suprafeţe  întinse.

În  zona  deluroasă  a  Cicârlăului  se  află  numeroase  izvoare  cu  apă  potabilă, dar  numai  izvorul  Secătura  este  captat  într-un  bazin  de  capacitate  mică, asigurând  cu  apă  potabilă  principalele  instituţii  din  Cicârlău  şi  numeroase  gospodării  ale  populaţiei. Se  impune  o  rezolvare  urgentă  a  acestei  probleme, deoarece  prin  extindere, fără  o  justificare  temeinică, multe  gospodării  racordate  au  rămas  fără  apă.

Pentru  asigurarea  cu  apă  a  tuturor  gospodăriilor  este  necesar  un  studiu  privind  captarea  altor  izvoare, cum  sunt:

l.- Ciorgăul  Micenilor, a  cărui  apă  este  utilizată  de  horincia  dintre  Vii;

2.- Ciorgăul  Tulvai, care  a  asigurat  parţial  cu  apă  fosta  fermă  de  iepuri;

3.- Izvoarele  de  pe  stânga  Văii  Mari;

4.- Izvoarele  de  pe  Cicârlăuţ.

Izvoarele  cu  apă  minerală  au  fost  cunoscute  şi  folosite  de  către  localnici  în  mod  natural, cum  au  fost  Izvorul  Cicârlăuţ, de  la  Boboaie, 1936  şi  Izvorul  din  Pinzerii (Lomuri), fosta  fântână  a  prim-curatorului  Ioan  Rusu  din  Căliman  etc.

Apele  stătătoare (lacuri, bălţi, mlaştini)  au  existat  mai  multe, dar, prin  colmatare  sau  lucrări  de  canalizare, au  dispărut. Se  mai  păstrează  denumiri  ca: Tău  cu  arini, Tău  cu  pipirigi, Balta  satului (în  Bârgău), Balta  lui  Ionuc, Balta  de  la  Bonişoaie, Balta  dintre  drumuri  etc.

Astăzi  sunt  numeroase  lacuri  artificiale, heleştee, cum  ar  fi  Lacul  de  la  pompe (Pescărie), iar  de  dimensiuni  mai  mici, cel  de  la  Prodan, de  la  Munteanu, de  la  Pop, de  la  Chişu, de  la  Corodanu  etc.

Există  şi  o  cascadă  formată  datorită  lucrărilor  din  fosta  carieră  Cicârlăuţ, de  pe  Valea  Oşanului.

7.- Vegetaţia

Teritoriul  localităţii  Cicârlău  se  încadrează  în  zona  pădurilor  de  foioase, care  cuprinde: a).- subetajul  fagului; b).- subetajul  gorunului; c).- vegetaţia  de  luncă.

a).- Subetajul  fagului  cuprinde  zona  cea  mai  înaltă  a  Cicârlăului, având  limita  inferioară  la  550  m., putând  coborî  până  la  300  m. (Memoriu  pedol., Op. cit.).

Fagul (Fagus  silvatica)  preferă  solurile  brune, acide, montane, profunde  şi  bine  drenate. Alături  de  fag  mai  întâlnim  carpenul, paltinul, plopul, mesteacănul, cireşul  sălbatic, frasinul, mărul  sălbatic, gorunul  la  limita  inferioară, iar  la  limita  superioară  molidul  şi  bradul.

Dintre  arbuşti  menţionăm: socul  negru, alunul, zmeurul, sângerul  etc.

Stratul  ierbos  al  pădurilor  de  fag  cuprinde  numeroase  specii, care  prezintă  mari  variaţii  în  funcţie  de  stratul  geologic, stratul  de  apă  freatic  şi  înclinarea  pantelor. În  aceste  condiţii  s-au  format  asociaţii  caracteristice  cu  vinariţă  şi  păiuş.

Pajiştile  sunt  formate  din  poienile  situate  prin  pădurile  de  fag  sau  pe  marginea  pâraielor  mai  mari. Fitocenozele  acestor  pajişti  sunt  reprezentate  prin  asociaţii  mezofile, cu  productivitate  mică  şi  înaltă  degradare.

b).- Subetajul  gorunului (şi  al  stejarului)  formează  păduri  distincte, bine  dezvoltate, pe  Valea  Negruţii, în  pădurea  Şindilit, pe  Valea  Cicârlăuţului  şi  chiar  pe  Valea  Mare.

Limita  superioară  a  acestui  etaj  ajunge  la  600  m. sau  chiar  o  depăşeşte.

Alături  de  gorun (Quercus  petraea), mai  rar  se  întâlneşte  stejarul (Quercus  robur). Împreună  cu  aceştia  se  întâlnesc: carpenul, ulmul, jugastrul, mărul  pădureţ, mai  rar  scoruşul, arţarul, paltinul, cireşul  păsăresc, teiul  cu  frunza  mare, salcâmul  etc.

Dintre  arbuşti  menţionăm: păducelul, măcieşul, porumbarul, sângerul, alunul, cornul, lemnul  râios, lemnul  câinesc, socul, murul  etc.

Pe  versanţii  sudici, mai  adăpostiţi  de  curenţii  reci, unde  este  un  microclimat  mai  blând, creşte, izolat  sau  în  pâlcuri, castanul  dulce (Castanea  sativa). S-au  făcut  numeroase  plantaţii  de  castan  şi  de  nuc.

Arinul  alb  şi  negru  însoţesc  principalele  pâraie.

Plante  ierboase: frag  de  pădure, guşa  porumbelului, trestioară, trifoiul  roşu, o  serie  de  graminee  ca: obsiga, mărgeluşa, golomatul, iar  pe  lângă  ape: brusturul, brânduşa, feriga  etc.

Dintre  plantele  agăţătoare  semnalăm: iedera, curpenul  de  pădure, viţa  sălbatică.

S-au  făcut  împăduriri  cu  specii  valoroase, cum  sunt  pinul  şi  laricea.

Prin  păduri  cresc  ciuperci  comestibile, dar  şi  toxice. Dintre  speciile  comestibile  amintim: bureţii  albi  usturoi, bureţii  creţi, bureţii  galbeni, crăiţe, ghebe, hribe  etc.

c).- Vegetaţia  de  luncă  şi  de  terasă (stepa)

Repartiţia  asociaţiilor  ierboase  din  lunca  şi  terasele  Someşului  este  determinată  de  microrelief  şi  sol.

Suprafeţele  microdepresionare  sunt  acoperite  de  o  vegetaţie  hidrofilă, iar  pe  alocuri  au  bine  drenate  asociaţii  de  Agrestis  cu  Fastuca  rubra.

Terasele  arabile  sunt  îmburuienate,  în  primul  rând  cu  pir.

8.- Fauna

Pe  teritoriul  Cicârlăului  se  găseşte  o  bogată  faună  de  pădure, dar  mai  puţin  importantă  este  fauna  de  stepă.

În  pădurile  din  zona  muntoasă  se  întâlnesc  animale  de  interes  faunistic  şi  vânătoresc, cum  sunt: cerbii, căprioarele, urşii, mistreţii, în  număr  mai  redus  întâlnindu-se  lupii, pisicile  sălbatice, sau  vulpea,  îndeosebi  în  apropierea  aşezărilor.

Dintre  rozătoare  amintim: iepurele  comun, veveriţa, şoarecii  etc.

În  pădurile  de  fag  îşi  face  apariţia  jderul  comun, viezurele  şi, mai  rar, râsul.

În  special  în  perioada  de  toamnă, multe  dintre  animalele  menţionate (cerbii, căprioarele, mistreţii  şi  urşii)  coboară  în  zonele  piemontane  şi  chiar  în  luncă  pentru  a-şi  obţine  hrana  necesară.

Datorită  climatului  mai  blând, există  şi  broaşte  ţestoase  care  trăiesc  în  stare  naturală.

Avifauna  făgetelor  cuprinde  specii  tipice: ciocănitoarea spate-alb, precum  şi  specii  comune  etajului  gorunului: gaiţa, ciocănitoarea  pestriţă  mijlocie, sturzul  de  vâsc, mierla, diferite  specii  de  piţigoi, şorecarul, uliul  păsărar. Avifauna  răpitoare  nocturnă  este  reprezentată  prin: bufniţă  sau  buha  mare, cucuveaua, huhurezul  etc.

În  subetajul  gorunului şi  în  zăvoaiele  din  lunca  Someşului  se  mai  întâlnesc: turturica, privighetoarea, cucul, gaiţa, coţofana, fazanul, graurul  etc. Cel  puţin  o  familie  de  corbi  îşi  are  cuibul  într-un  fag  din  apropierea  carierei  de  piatră.

În  Cicârlău  nu  există  nici  un  cuib  de  barză (cocostârc). Au  apărut  pe  lângă  Someş  pescăruşi  şi  raţe  sălbatice.

Fauna  ihtiologică  este  mai  bogată  în  apele  Someşului: somnul, mreana  etc.

Protecţia  mediului  lasă  de  dorit. Foarte  multe  gunoaie  sunt  aruncate  la  liziera  pădurii  dinspre  intravilan.

Sub  protecţia  Legii  nr. 9/1973, în  Cicârlău  nu  se  găseşte  nici  un  arbore  sau  loc, excepţie  făcând  stejarul  multisecular  de  lângă „Doi  porumbei” din  Ilba, precum  şi  cariera  în  formă  de  rozetă  din  faţa  gării  din  Ilba. Însă  există  locuri  şi  arbori  deosebiţi  în  Cicârlău  care  ar  putea  să  intre  sub  protecţia  acestei  legi.

 Solurile

Sub  influenţa  unor  condiţii  naturale  de  relief, climă, ape  şi  vegetaţie, pe  teritoriul  Cicârlăului  au  evoluat  o  gamă  largă  de  soluri (Memoriu  pedol., Op. cit.), după  cum  urmează:

a).- Solurile  scheletice, puternic  şi  foarte  puternic  erodate, ocupă  părţile  superioare  ale  versanţilor, cu  pante  cuprinse  între  25-45%, precum  şi  soluri  excesiv  erodate  semischeletice, pe  coamele  lipsite  de  vegetaţie  şi  pe  versanţii  puternic  înclinaţi.

b).- Solurile  brune, brune-gălbui  de  pădure, moderat  podzolite, slab  scheletice  se  găsesc  în  treimea  medie  a  versanţilor  cu  pante  mici  sub  20%.

c).- Solul  brun-gălbui  de  pădure  podzolit  este  caracteristic  zonei  piemontane.

d).- Solul  proluvial  brun, moderat  amfigleizat  şi  semischeletic  se  întâlneşte  pe  conurile  de  dejecţie  şi  glacisurile  fragmentare  de  la  contactul  cu  zona  piemontană, pe  depozite  mai  tinere, iar  solul  brun  proluvial  de  pădure, slab  moderat  pseudogleizat, izolat  scheletic, pe  depozitele  proluviale  mai  vechi.

e).- Solul  aluvo-coluvial, gleizat, semischeletic  se  află  pe  văile  secundare  din  interiorul  zonei  piemontane, pe  un  material  heterogen  de  natură  sedimentară-eruptivă.

f).- Solul  aluvial-brun, mediu  humifer, profund  evoluat, într-o  perioadă  mai  lungă, se  găseşte  pe  suprafeţele  mai  ridicate  din  terasa  I.

g).- Solurile  aluviale, mediu  humifere, carbonat-aluviale, s-au  format  pe  terasa  de  luncă, mai  rar  inundată.

h).- Solurile  aluviale  slab  evoluate, formate  pe  aluviuni  recente, unele  carbonate, altele  gleizate, în  funcţie  de  materialul  parental  şi  de  apa  freatică, se  găsesc  în  lunca  inundabilă.

i).- Solurile  gleice, turboase, cu  înmlăştinare  se  găsesc  pe  vechile  meandre  părăsite  ale  Someşului.

În  general, pe  întreg  teritoriul  comunei  Cicârlău  s-au  determinat  27  de  unităţi  de  sol, din  rândul  cărora  predomină  solurile  brune  de  pădure  podzolite.

La  nivelul  comunei  Cicârlău, din  suprafaţa  de  1825  ha, o  suprafaţă  de  858  ha  sunt  soluri  cu  reacţie  acidă, necesitând  amendamente  calcaroase.

Pe  terasa  de  luncă  şi  terasa  I, o  suprafaţă  de  478  ha  este  ocupată  de  soluri  hidromorfe  şi  autohidromorfe, necesitând  lucrări  de  drenaj. O  suprafaţă  de  398  ha. este  ocupată cu  soluri  slab  până  la  puternic  erodate, iar  325  ha. sunt  foarte  puternic  şi  excesiv  erodate.

 Toponimie

 Aşezări umane (existente) (apud  Suciu Coriolan, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, op. cit., p.147)

1. - Cicârlău: 1407 O-Sikárlo, 1493 Sykarlo  (Csanki, I, 485), 1698 Sikarlo (Csanki, 776), 1828 Nagy Sikarlo, 1851 Nagy-Sikarlo (Fenyes). 

Apud  Iorgu Iordan, (Toponimia Românească, Editura Academiei R.P.R., 1963):

p. 34. Movilă – „înălţime de pământ”, „movilă pe coasta unui deal sau munte”, „Chicera”, „Citera”.

p. 40. Piscul – „Vârf de munte”, „Ciclău”, „vârful slab rotunjit” = „Chiclăul”, “Pticlăul”

p. 364.  Chicera – „deal”, „movilă”, „vârf de deal”.

 „ În loc de numele de râuri, Szivmay [Szirmay] a scris numele de localităţi: (apud  Dariu Pop – „Mărturii strămoşeşti”, Satu Mare, 1938, p. 106) –

2.- Bârgău: 1407, 1493, Sykarlo (Csanki, I, 485), 1828 S.C. p. 82; 1851 Kis-Sikarlo, Borgo (Nagy I, 364, 368, Fenyes)

Vol. II. p. 295 – Birgăuani < Bârgău (Şomcuta Mare), p. 405 – Bârgăani, Bârgăuani < Bârgău). (Borgo = loc de trecere de pe un domeniu pe altul, loc de vamă, menţionat pe o veche hartă a Sătmarului).

3. - Ilba: 1490 – Iloba, Yloba, 1493 Illubabanya (Csanky), S.C. p. 306 (I 426), 1555 – Ilowa (Wenczel 229), 1828 Ilboba (Nagy I 366), 1851 – Iloba (Fenyes).

În  Iorgu Iordan  (p. 79): Luta, Huma = „pământ argilos”, Ilova, Ilva, foarte probabil şi Ilba. (Suciu C., op. cit., p. 281)

4.- Handalul Ilbei:  1909 – Handal, Ilbabanya (Moldovan Togan).

Aşezări umane dispărute (Suciu C., op. cit., vol. 2, p. 371): Mogoslyget, 1231, locus Mogoslyget (Doc. Rom. C. a I 252), 1378 Mogoslyget, 1379 possessionie, 1493 Maghaslygheth (Csanki I 480), 1828 Mogosligeth (Nagy I 366), între Cicârlău şi Tăuţii Măgherăuş.

1.- Thamasfolwce (1493; Doc. 30332) este amintit alături de Cicârlău şi aparţinând de cetatea Seini (Csanki, I , 486).

2. - Szegfalva, Zegfalwa, (1493: Doc. 30332) a aparţinut de cetatea Seini (Csanki, I, p. 485).

Maksai F. arată că Tamasfalva aparţinea pe vremuri familiei Moris, fiind aşezat pe partea versantului sudic al munţilor Oaşului împreună cu alte localităţi (1493, Doc. 30332) şi că a dispărut de timpuriu (p. 218). Tamasfalwa şi Szegfalva, amintite împreună, sunt menţionate ca având populaţie de origine necunoscută (sic) (p. 87).

În  Iorgu Iordan, p. 175, Tămaşi, Tămaş, Toma p. 182, Tamasfalwa = Tamaşfalău. În prezent se numeşte Sălişte = fostă aşezare omenească.

Denumiri de locuri la 1858 în Cicârlău (Registru de naştere după Reg. Stării Civile)

La Piscuiatul (pe Valea Mare); Sub Pietriş; În Covata Curţii; În Viile Cicârlăului; În Pădure; Pe Valea cea Mare; Sub Deal; Pe Valea Negruţii; Strada Bisericii (Căliman); Str. Mare; Strada Mărteasca; Str. Mică; Curătura Babei; Ulicioara Dealului; Str. Vii; Str. Pălăguţei; Sub Coastă; Str. Cerei (la hotarul Ilbei); Str. Satului; Pe Săcătură; În Viile Hotarului; Str. Cucei ; În Valea Piscuiatului; Str. Tiarei; În Valea Cicârlăuţului; În Viile Bârgăului; Str. Secătura; Str. Viilor; Pe Piscuiatu; În Viile Cicârlăuţului; În Pădure la Iertăşuni; Pe Piscuiatu; Str. Pădurei; Str. Bisericii (în 1859); În Curătura Boltei (1859). 

Tarlale: Cicârlău

Pipirig = teren ierbos (umed) cu pipirig = plantă erbacee monocotiledonată cu tulpină flexibilă

Pietrarul Mic şi Mare = loc cu pietriş (balast), piatră

Zăpodie = platou (teren mai înalt pe o colină sau munte)

Ostru = insulă fluviatilă, formată prin acumulare în albia minoră

Fizeş = salcie, răchită

Balastieră Veche = loc de exploatare a balastului

Prunduţiu Mic şi Mare = loc cu nisip (nisipos) = prund

În Colac = loc unde se seamănă grâu, Colac = pâine rotundă, Groapa Colacului, Dâmbu’ Colacului

Lazuri = teren defrişat = laz = curătură

Pe Mol = teren nămolos

Mijlocar = platou mai înalt, înconjurat de teren jos, inundabil

Sălişte = fostă aşezare omenească

Prunii Borşii = nume personal – Borşe

Între Drumuri = zona dintre calea ferată şi şosea

Sub Deal = teren de lângă deal

Balta lui Ionuc = nume propriu

Ştol = nume propriu

Canton, între drumuri = teren de lângă cantonul C.F.R.

Lunca, Lunca „Între drumuri” = teren jos, umed, cu ierburi

Toag,  Între drumuri, Toagul Neamţului.

Toponimie  veche

Poieni, Curături, Iertaşi, Secătura; Firizanului (cu nuci); Prunii Mistrenilor; Cerbului; Jghiabul Larg; Popii; Cardoş; Vămanului; Curătura lui Boniş; Lichii, Poiana Măgurii; Ograda lui Dănilă; Valauăle Popii; Fundătura; Nucuţului; Neamţu; Salhij; Cerdeş; Buza Pietrii; Dealul Neted; Satul Pustiu; Olarului; Curătura Ghiurcii.

Nume de ape (hidronime) Cicârlău

Ape curgătoare: Someş (râu)

Valea Nistrului = Tăuaş – Valea Rea.

Valea Negruţii – pârâu, cu afluenţii: Vâlceaua, a  Pleşilor, Secerii; Bărbânocului, Gheorghiţei, Văgaşul Popii, Ghiuretenilor.

Valea Mare – pârâul Cicârlăului cu afluenţii: Vâlceaua, Ursului, Runcului, Răchitei, Fericar, Lamuri, Lupişte, Baba Griga, Şteampului; Lopătului, Ghiroldi, Jompi, Chicherii, Ouţului, Văcărişte, Salhij, Satul Pustiu şi Valea Pinzerii.

Valea Cicârlăuţului cu afluentul Oşanului. 

Vâlceaua Tălharilor, Pietriş, Dezurişti, Vâlceaua lui Mandi, Ghiurului.

Nume de Înălţimi. Dealuri

Dealul Citerii = deal conic, movilă, sinonim cu chicheră, Ticheră, Chicheră.

Dealul Ilencii = teren aparţinător proprietarei Ileanca

Dealul Pietriş = sinonim cu grohotiş

Dealul Căliman = de la nume de persoană

Dealul Piscuiatu = de la „Pisc” = vîrf de deal

Dealul Secătura = loc fără pădure, curătură

Dealul Pleşilor = de la „Pleş”, fără pădure, curătură

Dealul Pticlău = Bicleu = vârf slab rotunjit al unui deal (Bik=fag)

Dealul Porodicii = de forma rotundă, a unui porodic (roşie)

Dealul Ursoi = feminin Ursoaia (mare), Ursoi = sinonim „deal expus spre nord, umbros”

Dealul Bolotău   

Dealul Ghiurbeteni = de la satul Ghiurbeti(denumire veche) = Româneşti, (jud.Satu Mare)

Dealul Şindilit = de la şindrilă, cu care se acopereau casele

Dealul Plopat = Plopiş =  colectivul de la „Plop”

Dealul Arşita Mare = loc ars de foc, de soare = runc = curătură

Dealul Spini = cu spini, cu ţepi

Dealul Purcăreţ = diminutivul de la purcar = care îngrijeşte porci

Dealul Salhij = fir de apă care coboară, izvorul Salhij, cu Vf. Văgaş – 874 m

Dealul Cuculeţ = deal conic, movilă

Dealul Cioucaş = de la ceucă

Dealul Runcului = loc fără pădure „runc” = curătură

Dealul Lupişte = loc cu capcane pentru lupi

Dealul Jgheabul Larg = drum îngust în pădure

Dealul Ouţ = deal în formă de ou

Vârfuri: Vf.: Pietriş (414,4 m); Piscuiatu (474 m); Pticlău (372 m); Şindileti (583,9 m); Purcăreţ; Aluniş.

Culmi: Culmea  Piscuiatu; Măgurici (sinonim „Movilă”); „Cariere de Piatră”; Culmea lui Cordoş (nume pers.); Scurtă (însuşirea terenului, scurt); Fericar (teren cu ferică); Dungosului; Bondor; Firizanului (n. pers.).

Picioare „Picior” (desprinde din deal un picior, diminutiv): Piciorul: lui Ştefănuc (n. pers.); Caprei; Valăului (valău = jgheab, pentru apă la animale); Runcului; Nucuţului (diminutivul de la nuc); Morii (de la moară de apă şi de vânt); Lung; „Înalta Tensiune”(linia de înaltă tensiune); Bărbânocului (de la planta numită bărbânoc); Grajdului (de la grajdul vitelor); Gheorghiţă (diminutivul de la Gheorghe); Neamţului (n. pers.); Ghiroldi ( de la mina „Ghiroldi”).

Poieni (Poiană = loc înalt, fără pădure, curătură): Poiana Prunii Mnistrenii (n.pers.), Nistrenilor (de la Nistru), Jgheabul Larg (jgheab = drum îngust şi adânc între două dealuri), Secătura, Firizanului (cu nuci); Poiana lui Robaş (cu nuci); Poiana lui Cardoş; Valauăle Popii.

Măguri:  Nucuţului; Neamţului; Salhij; Buza Pietrii (buză = marginea superioară a coastei); Săcătura Negrii; Dealul Neted; Olarului; Satul Pustiu (vechea vatră a satului Cicârlău); Purcăreţ; Poiana cu Brazi; Pietriş; Poiana cu Nuci.

Nume de curături: Curătura Cerbului; Valauăle Popii; a lui Cardoş; a Ghiurchii; a lui Boniş.

Nume de iertaşuri: Iertaşul  Licuţii (Licuţă) = diminutiv de la Lică, Vasilică; Vămanului (n.pers.); Iertaşul lui Simon; Buhii (n.pers.); a lui Iacob; a Rimului; a lui Hordău; Iertaşele Cimitirul Vitelor – pe Valea Mare.

 

Ilba

Toagul Bodiului; Prunduţu Ilbei; Lighet (către Deal şi către Someş); Tabla Caroli; Tabla Curatorului; Oveştină,  Între Drumuri.

Toponime mai  vechi:

Toagul Rusului; Prundul Bodiului; Plopişte; Pe Dâmb; Pe Lăpăstău; Prundul Cailor; Grinzi; Dulcoşa; Iertaj; Râturi; Din jos; Lazuri Întraştiroaiei; Lazuri; Între Someş; Între Drumuri; Pietrar; Din Sus; Sighileti, Sub Deal; Foazec; Prunduţ; Pe Baltă; Sub Lăzuţ; Toag Săbişa; Purcăreţ; La Someş; Caşcău: Branişte; Pă Groapă; Văgaş, Oveştină; Teglărie; Coada; Via Brazi; La Vale; Poieni; La Meri; Pe Deal; Dealul Mişcolţi; Pe Tău; La Ogradă; Tabla; Sterzi; Peste Someş; Mijlocaşi; Faţa lui Ferei; Lăzuţ; Bartolomeu; Valea Merilor; Vie Rea; Gura Văii; Lângă Gară; Şura lui Câmpian; Crâncău; Ciucălă.

Bârgău

Arinaş; După Arinaş; Luncă, Pe Luncă; La Râturi; Între drumuri; Creangă; Iertaş; După moară; Canton; Ostru; După Baltă; Ştol; Omoteni (nume de familie); Prund; Pe Mol; Aciua (numele satului vecin de peste Someş);Tog; Oslaş.

Nume de ape – Ilba

Valea Ilbei cu afluenţii: Valea Văcăriştei, Valea  Porcului, cu afluenţii: Valea  Lupului, Valea  Puieţilor, Valea  Cioncaşului; Valea Handalului cu afluenţii: Valea  Mărului, Valea   Podeţului, Valea  Căpitanului, Valea  Firizanului, Valea  Ardeleanului, Valea  Mestecănişului; Valea Colbului cu afluenţii: Valea  Dobaşului, Valea  Vulpii, Valea  Ciocanului; Valea Alunetului, Valea  Falca, Valea  Bradului, Valea  Horcăneasa.